Cool sau nu să mergi la teatru?

Un articol destul de scurt, dar care exprimă exact ceea ce gândesc.

Recunosc că nu am sărit în sus de fericire când am auzit că într-o oarecare zi de vineri din luna aprilie va fi atât de cunoscuta piesă de teatru ”Hamlet” de marele Shakespeare la teatrul din orașul meu. Ca mai mulți copii din generația mea când auzeam ceva de teatru, Shakespeare, în mintea mea era deja un nor de plictiseală și eram pregătită cu desăvârșire să ignor ”chestiile de pe vremea lui mamaie”. Cu toate astea am mers, dar nu din proprie inițiativă, știți și voi cum este să auziți de la un profesor ”Luni vă pun întrebări din cutare film, cutare piesă de teatru.” Deja mă gândeam la felul cum vor juca actorii (prost, desigur), plănuiam și un plan de evadare cu mai mulți colegi, totul era stabilit. Părerea mea de dinainte să ajung la teatru s-a întors cu 180 de grade și apoi cu încă 180 ca să-mi dea una în cap și am realizat ceva: E cool să mergi la teatru. Actorii au fost minunați, atmosfera a fost plăcută și decorul a fost aproape de perfecțiune.

Detestăm fiecare lucru făcut în România, criticăm totul, începând de la drumuri până la filmele realizate aici, de la oameni până la blocuri. Poate sunt și lucruri rele, dar sunt și mai multe lucruri bune. Nu mă așteptam să fie așa frumos la teatru, un domeniu în care românii poate nu excelează, dar am simțit pasiunea actorilor, am simțit plăcerea publicului. Data viitoare când auziți de Hamlet, mergeți să vedeți această piesă de teatru, să aveți și voi habar măcar ce se întâmplă pe acolo. Asta e cultură, cultura ”de pe vremea lui mamaie” credeți unii, dar nu e așa. Am vorbit cu cei din public, câțiva spectatori mi-au atras atenția: era un grup de copii cu vârste între 10-13 ani. Am vorbit cu acei copii și unul dintre ei mi-a spus: ”Nu am vrut să vin aici, m-a obligat doamna profesoară, dar mi-a plăcut.”

În concluzie, haideți să nu ne mai luăm după ce e ”cool” sau nu în această lume, să mergem la teatru, să facem o piesă de teatru, să facem un scurtmetraj sau un film și să hotărâm noi ce e cool sau nu.

Cei din Focșani, fiți pe fază!

Hei, hei, iubitori de lectură, astăzi scriu un articol pentru voi! Dacă sunteți la fel ca mine, atunci înțelegeți ce înseamnă să trăiești cărțile pe care le citești. Să simți ceea ce citești, să te regăsești, să găsești ajutor și sprijin în filele unei cărți, să preferi să stai acasă decât să ieși în oraș doar pentru a citi o carte, să stai până târziu noaptea doar ca să citești acele câteva pagini care au rămas. Dacă vă regăsiți în ce am scris până acum și sunteți și din Focșani, atunci sunteți foarte norocoși. Am stat azi aproape jumătate de oră printre rafturile bibliotecii județene să aleg o carte și câteva cartonașe mi-au atras atentia.
TÂRG DE CARTE (ediția a X-a chiar), eh, aici e locul meu.

De asemenea am auzit că un invitat special va fi Dan Puric, intrarea este liberă, așa că nu mai stați pe gânduri și veniți să prindeți loc. Mai multe detalii despre conferința dânsului aici.
Mai multe detalii despre târg, exact aici.
Să nu uităm de program, îl găsiți aici.

Voi reveni la acest articol și vă voi povesti cum a fost.

1 Martie- mai special ca de obicei

Știți toți că acum câteva zile a fost celebrul Mărțișor. Ne-am stresat cu mărțișoare pentru prieteni, flori și câteva cadouri semnificative pentru profesori și altele, ce-ați mai făcut voi.
Hotărâtă să fac ceva special, sâmbătă, ziua dinainte de 1 Martie am împărțit prin oraș bilete cu citate motivaționale și de dragoste (chiar dacă a trecut 14/24 februarie). Am făcut câteva poze să vă arăt și vouă.
Cam așa arătau biletele:

Am găsit oamenii care atunci când i-am abordat, au fugit mâncând pământul, mă simțeam ca o proprietară bătrână și rea care umblă din ușă în ușă să ceară chiria. Apoi am găsit oameni minunați, deschiși la minte care au fost curioși de foile alea ciudate pe care le împărțeam eu, uite câteva poze cu acest gen de oameni:

Pe unii îi cunoșteam:

Cu alții m-am împrietenit:

Oameni minunați și frumoși. Mai am și câteva poze cu oamenii mai timizi, dar care vă asigur că au zâmbit la vederea acestor bilețele:

Cam atâtea poze, mai am câteva dar nu foarte clare. Aș fi făcut tuturor poze (45 de poze mai exact), dar unii erau grăbiți sau am uitat eu să vă zic că aș vrea și o poză. Uite așa, 1 Martie a fost mai special, n-am stat acasă, uitându-mă la tv, deși aș fi putut face asta.  Nu am atacat pe nimeni, nu am sărit în capul nimănui, m-am abținut să nu împart bilete și persoanelor care așteptau la semafor pentru că aceste persoane nu ar fi avut de ales decât să mă asculte.
Profitați de fiecare ocazie să interacționați cu oamenii!

Tu ai încredere în tine?

M-am legat puțin de această problemă și în articolul cu sfaturi despre cum să ții un discurs pe care îl găsești aici. În general, emoțiile apar atunci când încrederea în noi înșine este puțin zdruncinată, avem emoții pentru că în capul nostru apar nșpe mii de situații în care poți eșua de la a te împiedica de propriile picioare până la a uita cum te cheamă. E destul de greu să fii genul ăla de persoană care atunci când intră într-o încăpere te fixează cu privirea pătrunzătoare și îți dă fiori pe șira spinării. Toți admirăm o persoană puternică, încrezătoare în forțele proprii, cu pași siguri și care știe ce vrea să spună și ce vrea să audă de la public, dar problema intervine atunci când vine vorba de practică. 

Să vedem mai întâi de ce nu avem încredere în noi și să găsim o soluție logică. 

 Crezi că ai avut mai multe eșecuri decât media celorlalți oameni de lângă tine? Vedem eșecurile mai mari decât sunt ele de fapt, mai mari decât succesele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Dacă am putea vedea câte persoane și cât de mult am influențat aceste persoane în bine atunci poate ne-am da seama de ”puterea” noastră cu adevărat. Încearcă să te asiguri că influențezi persoanele din jurul tău într-un mod pozitiv și vei vedea în timp că succesele vor apărea unul după altul pentru că ele se observă în timp. 

De exemplu (să dau și eu un exemplu drăguț) primul meu articol despre internet și influența lui asupra noastră pe care îl găsiți aici nu a avut foarte mulți cititori, la al doilea articol numărul de cititori s-au dublat și așa blog-ul meu a devenit un succes pentru mine că am putut să mă exprim și să-mi spun în gura mare părerea mea. Dacă faci ceva pentru prima dată, nu poți să te aștepți să iasă ceva bun din prima, muncește pentru un succes. 

”Dacă mă împiedic, dacă Cutărescu e mai bun decât mine? etc.” Dacă te împiedici, o să faci oamenii să râdă și așa îi binedispui, e perfect! Mereu va exista cineva care va face un lucru mai bine decât îl faci tu, dar tu îl faci cum vrei tu, acțiunile tale și felul cum reacționezi în anumite situații nașpa te definesc. Poate Cutărescu scrie un articol și are 2000 de cititori și tu scrii un articol cu aceeași temă și ai 200 de cititori, dar tu ai scris acolo părerea ta, ai spus ce ai avut de spus în felul tău, asta nu înseamnă că acest Cutărescu te va întrece mereu, suntem diferiți, vom fi apreciați în mod diferit. 

Depășește-ți limitele, nu sta în cochilia ta, dacă tu nu vrei să ieși de acolo vei rămâne acolo. Tu ai un potențial imens, poți să faci lucruri frumoase. Da, TU! Doar luptă, luptă pentru ceea ce vrei să fii mâine, luptă pentru punctul tău de vedere, luptă pentru tine! Dacă tu nu ai încredere în tine, cum te aștepți ca alții să aibă? 

E alegerea ta. Rămâi în cochilie sau îți înfrângi teama stupidă de eșec? Toți oamenii greșesc. Ai ce povesti prietenilor, copiilor, nepoților și peste câțiva ani o să râzi de toate greșelile tale. 

Ce să faci atunci când ești în pană de idei?

 Recunosc că a fost destul de greu să scriu articolul acesta pentru că eram în pană de idei. Am vreo 3 postări nefinalizate pe care le-am scris când am avut câteva clipe de strălucire, dar pe care nu am reușit să le termin. Sper să vă ajute articolul ăsta sau măcar să vă placă. Am avut multe momente când eram în pană de idei, când am fost la olimpiadă la română, când trebuia să scriu un eseu sau o compunere, când voiam să scriu un articol pe acest blog și așa mai departe.

Cum scăpăm din situațiile astea, cum facem să se aprindă beculețul de la mansardă și să terminăm tema/articolul etc.? Uite câteva idei:

1. Ascultă muzică. Acesta este cel mai folosit și cel mai spus sfat, l-am primit de mii de ori și uneori m-a ajutat, alteori nu. Nu putem să ascultăm rock metal și să sperăm că ”versurile” unor melodii de acest gen ne vor da idei cum să facem compunerea despre adolescenți, relația profesor-elevi sau alte teme. Mi s-a întâmplat să ascult melodii lente cu versuri cu adevărat bune și de la acel vers să fac o întreagă compunere pe subiectul pe care l-am primit la școală sau pentru un articol oarecare. Sau nu m-a ajutat deloc muzica și am sfârșit cu tema nefăcută sau am pierdut timpul. Când eram în pană de idei și nu știam ce muzică să ascult (asta ar fi o dublă pană de idei pentru că nu știam nici ce să scriu) ascultam melodii de Beethoven, Bach sau pur și simplu căutam muzică liniștitoare pe youtube și dădeam undeva click la nimereală. Știu că pare de necrezut. Cum să-ți vină ideile? Păi, e simplu, mă relaxam, analizam tema pe care o aveam, îmi ordonam ideile și așa aveam măcar o vagă idee despre ce vreau să scriu si cum să explic anumite lucruri.

2. Informează-te, dar fii original. Logic că trebuie să ne informăm atunci când avem un anumit subiect să știm și noi despre ce vorbim. Internet, cărți, reviste, informația este peste tot. Important, aș putea spune cel mai important lucru, ar fi să fim cât de cât originali. Împrumutăm o expresie, o propoziție, o frază, o idee, dar nu ”împrumuți” tot textul și munca omului. Dacă, de exemplu, ai avut o temă de făcut și tu, fiind leneș, ai decis să o faci pe ultima sută de metri, nu te apuci să dai copy-paste de pe primele site-uri pe care le găsești. Mai ai câteva ore, chiar și mai puțin, atunci dă-i și scrie și bagă minciuni în compunerea aia, nu fura de la alții. Mai bine să vadă profesoară că ai muncit și ți-ai dat silința și ai fost original. Îți pune 4? Te înveți să nu mai rămâi în urmă cu temele. 

Dacă nu ai un subiect stabilit, pur și simplu plimbă-te pe internet și poate vezi o idee interesantă și care îți place. O idee, nu un text.

3. Fă curățenie. Nu știu cum, nu știu de ce, dar cele mai multe idei îmi vin când spăl vasele. Atunci mă gândesc ce-am făcut în zilele precedente, mă mai gândesc la anumite situații în care am fost pusă și pam pam, vin ideile. E ca momentul ăla când după ce te-ai certat cu cineva, te gândești la alte fraze muuuult mai bune pe care ai fi putut să i le spui. 

4. Încearcă să te odihnești. Creierul are nevoie de o pauză, știm cu toții ce multă materie și informație avem de învățat în fiecare zi, plus teme. Nu poți să înveți la 3 materii, cauți informații despre nu știu ce punct turistic de nu știu unde la geografie, sau despre războaiele dintre daci și romani la istorie și altele, apoi încerci să faci compunerea aia la română care îți dă bătăi de cap. Pauzele sunt bune, dar încearcă să nu faci din această pauză de 10-30 de minute să zicem, o pauză de câteva ore sau zici ”o fac mâine”. 

5. Spune-ți părerea. Cele mai bune compuneri/articole ies atunci când ne implicăm, explicăm din perspectiva noastră și poate poate se vor regăsi mai mulți. Cel mai mare dezastru pentru mine: un eseu fără păreri personale. Încearcă să-ți exprimi părerea cât de clar posibil și nu jigni pe nimeni.

5. Ideile vin mâncând. Punct.

6. Fă o rugăciune și speră că doamna să nu te pună să citești compunerea sau du-te la culcare. 

Cam astea ar fi ideile mele, n-am ce produs super-mega magic să-ți recomand care să-ți aducă idei grozave în mai puțin de 5 minute. Ideile bune vin muncind, nu există nicio scurtătură.

Ai emoții când trebuie să ții un discurs? Citește aici.

În urmă cu câteva săptămâni am fost la un proiect în care, printre multe alte subiecte interesante, era și public speaking, adică vorbitul în public. După prezentarea acestui subiect, am fost întrebați (eram în jur de 25 de persoane) cine dorește să iasă în față și să vorbească despre un anumit subiect. La început am vrut să ridic mâna și să vorbesc despre un film poate sau o carte sau o întâmplare, dar apoi m-am răzgândit, gândindu-mă la gafele pe care le pot face. Dacă mă împiedicam? Dacă spuneam ceva greșit? Eram într-o încăpere cu persoane pe care nu le cunoșteam și își puteau forma o părere greșită despre mine. Cine știe câte alte chestii se puteau întâmpla? Atunci au ridicat mâna în jur de 5 persoane din 25.

Deci, suntem anunțați că trebuie să ținem un discurs peste câteva zile. Ce trebuie să facem? 

Ne informăm. Trebuie să știm despre ce vorbim, nu-i așa? Dacă nu știm cu ce să începem, statisticile și întâmplările legate de subiect sunt perfecte. Dacă vorbești despre public speaking, atunci vei căuta un procent care are legătură cu acest subiect, de exemplu 70% din oameni preferă să asculte un discurs decât să țină ei un discurs. Sau povestești ceva din viața ta, unde ai fost nevoit să vorbești în public sau o întâmplare amuzantă despre acest subiect, de exemplu eu v-am povestit că am fost la acest workshop. Am trecut de introducere, bineee. 

Dacă simți că nu mai poți respira, că ai vorbit până ți-au sărit fulgii, atunci fă o pauză. Un sfat: pune o întrebare publicului, nu trebuie să fie atât de complicată și în timpul în care oamenii meditează la întrebarea ta, tu odihnește-te, trage-ți sufletul.

Se vor gândi că și tu te gândești la răspunsul acestei întrebări. De exemplu, legat de public speaking: De ce e bine să vorbim în public? O clipă de gândire și pauză. Și apoi le răspunzi și tu: pentru că așa învățăm să facem față situațiilor dificile, pentru că o să ai mai multă încredere în tine și așa mai departe. Nu e nimic dacă vorbești rar, oamenii trebuie să înțeleagă ușor ceea ce vrei să spui, nu trebuie să încerce să distingă unele cuvinte de altele pentru că tu vorbești repede pentru că ți-ai învățat bine poezia. 

Poți să spui că ai emoții pentru a te elibera, să creezi o atmosferă lejeră, dar nu te da de gol, spunând ”nu prea m-am pregătit, dar o să vă vorbesc și așa”. Poți să aduci o grămadă de materiale ajutătoare, poți să faci o schemă sau un desen. De exemplu, dacă vorbești despre o pisică, fă un desen cu o pisică sau poți să aduci poze, dacă vorbești despre public speaking poți să faci un fel de trenuleț, nu știu cum să-l numesc, el arată așa.

I de la Informații pentru că trebuie să fii informat

M de la Mimica feței pentru că trebuie să zâmbești, să fii destins, să menții contactul vizual

A de la Ajutor din partea publicului, voi vorbi despre asta mai jos

G de Gesturi, nu poți sta în mijlocul scenei ca un copac și să vorbești

I de fapt e un î fără căciulă, de la încredere în tine, să te cunoști pe tine însuți

N de la Neînfricat pentru că așa trebuie să fii, vor fi și critici, dar tu trebuie să le accepți și să muncești pentru complimente.

A de la verbul a Asculta, trebuie să vorbești despre un subiect interesant care să stârnească discuții și să îi intereseze pe majoritatea, iar dacă nu poți alege tu subiectul și te-ai ales cu ceva plictisitor, atunci încearcă să-l faci interesant, surprinde publicul

Ț

I

E

și pentru că nu mai găsesc cuvinte, o să le las pe cele 3 litere singurele. Cred că ai înțeles.

În acest trenuleț am zis ceva de ”ajutor din partea publicului”, adică susținătorii. Trebuie să vorbești în fața unui public destul de numeros, ai emoții, în fața ta sunt oameni cunoscuți sau necunoscuți cu toată atenția lor concentrată asupra ta. Ce faci? Ochești o persoană în care ai încredere, prietenul/a cel/a mai bun/ă sau o rudă apropiată și vorbești așa cum vorbești de obicei cu acea persoană: calm, zâmbăreț, cu încredere. Când simți că picioarele îți vor ceda, uită-te la acea persoană și te vei simți mai bine, dar nu te uita pe tot parcursul discursului la acea persoană, menține contactul vizual și cu ceilalți. Știi când un profesor se uită la tine când explică un anumit lucru? Atunci ești atent la el și mai dai și din cap să-i arăți că ai înțeles.

Dacă îți tremură mâinile, ia ceva în mână și joacă-te cu el (telefonul sau un pix, dar dacă îți iei un pix să și-l folosești) sau gesticulează, dar nu exagerat, altfel îți iei zborul. 

Atunci când ajungem în locul unde ne vom ține discursul, suntem tentați să ne uităm unde sunt ieșirile să fugim în caz că se întâmplă ceva, fereastră, ușă, nu contează. Fii atent și unde te duc picioarele fără să-ți dai seama. Încearcă să scapi de tic-urile alea în vorbire, fără ”gen așa” sau ”așa cevaaa”. 

Dacă recunoști de la început că ai emoții, poate te vei elibera și vei vorbi mult mai ușor. Încearcă să faci față situațiilor dificile. Dacă o persoană din public spune ceva negativ despre discursul tău, oprește vocea aia pițigăiată din capul tău care îți spune ”sari la gâtul ei” sau ”ceartă-te” și mulțumește-i pentru părere și treci mai departe. Criticile nu sunt mereu rele.

În încheiere, vreau să vă spun că public speaking nu e așa de greu precum pare. Cheia e să lași emoțiile și să vorbești ca în fața unor prieteni.

Internetul (Facebook-ul) ne îndepărtează sau ne apropie?

Cam asta e întrebarea principală din zilele noastre. Unii spun că ne îndepărtează pentru că atunci când deschidem laptop-urile, calculatoarele, tabletele sau telefoanele, închidem ușile sufletului nostru, stăm singuri în camera noastră, închidem ușile, stăm în întuneric și ne uităm la viețile oamenilor sub forma unor imagini, videoclipuri, vorbe, oameni pe care nici măcar nu-i cunoaștem, care nici măcar nu ne cunosc. Oricum trebuie să ai mulți oameni în lista ta de prieteni, chiar dacă în realitate cunoști sau  măcar ai văzut mai puțin de jumătate, chiar dacă nici nu știi ce înseamnă cu adevărat ”prieten”. E secolul vitezei, oamenii au înlocuit emoțiile cu emoticoane, au apărut bârfa, invidia și multe altele. Puțini oameni originali pe facebook, puțini oameni care să nu te critice, puțini oameni buni oricum. Aș putea vorbi și critica la nesfârșit pe oamenii obsedați de like-uri, de fete care au poze indecente, de băieți care înjură doar să pară șmecheri, de oameni care au uitat să fie oameni, adulți care au uitat că au fost și ei copii, copii care vor să uite că sunt sau au fost copii, de adolescenți depresivi și așa mai departe...cred că ați prins ideea. Aș putea scrie la nesfârșit, aș putea chiar să mă laud că eu nu sunt o asemenea persoană, dar nu ăsta e scopul postării.
Unii spun că internetul, facebook-ul mai ales, ne apropie pentru că nu avem prieteni în viața reală sau pentru că ”relație la distanță”. Există o grămadă de probleme, motive care să ne facă să ne cufundăm în viața virtuală, dar asta nu ne ajută, dimpotrivă. Ești depresiv, așa că o să cauți poze triste. De ce? Ești fericit, atunci citești lucruri triste. E la modă să fii trist sau nu înțeleg eu cum stă treaba cu lumea?
O să răspund neutru la această întrebare pentru că nu aș putea să vă spun să lăsați internetul și să stați mereeeeeu afară pentru că atunci nimeni n-o să-mi mai citească gândurile pentru că ori sunteți pe afară ori v-ați dat seama că sunt o mincinoasă și vă spun numai abureli. Aș putea doar să vă spun să vă petreceți timpul cum vreți voi. Dar spune-mi ”o seară singură acasă, cu laptop-ul în brațe, citind lucruri triste pentru că iubitul s-a despărțit de tine, sau pentru că ai probleme în familie, sau pentru că ești respins de societate” sună mai bine decât ”o seară cu prietenii la un suc/ceai/la cinema în care poți uita de toate problemele tale și să-ți acorzi puțin timp ție”? Când cauți un loc, nu te mai grăbi să actualizezi GPS-ul, ci oprește-te, uită-te în jurul tău și întreabă pe cineva cum poți ajunge într-un anumit loc. Cred că oamenii sunt atât de impresionați pentru că i-ai întrebat tocmai pe ei cum poți ajunge încât nu știu cum să te mai ajute. Mi se întâmplă foarte des să opresc oameni pe stradă și să întreb cum să ajung undeva pentru că nu mă pot orienta și mă rătăcesc repede, iar acești oameni sunt foarte drăguți și chiar mă însoțesc până la locul respectiv sau văd pe fața lor cum  chiar încearcă să mă ajute, nu o lipsă totală de interes. Astfel am descoperit că lumea nu e așa de rea precum credem noi, nu toate babele sunt bârfitoare și așteaptă cu sufletul la gură să te critice când te urci în microbuz, tu având un look mai ciudat, nu toți oamenii afișează plictiseală când intri în contact cu ei, nu toți critică. Ne plângem că lumea e rea pentru că noi asta vedem pe internet, oameni răi, internetul scoate tot ce e mai rău dintr-un om, dar lumea nu e așa, realitatea nu e mereu dură.
Așa că eu îți zic să folosești facebook-ul doar când ai nevoie, doar când vrei să vorbești cu cineva și nu-ți pierde viața citind despre sau fiind invidios pe viețile altora.
E o zi frumoasă, puțin cam frig, dar e frumoasă, du-te afară și zâmbește, renunță la filmul pe care voiai să-l vezi singur și mergi afară cu prietenii la o ciocolată caldă sau cheamă-ți prietenii la un film. Nu te descuraja dacă te vor refuza, ei pierd. Zâmbește-le copiiilor, ajută oamenii și trăiește, privește în jurul tău cu ochii tăi, nu fugitiv, nu printr-un telefon sau privind pozele de pe facebook.